Sfinți (și) păcătoși
Cum să-ți (re)găsești motivația apropierii de Dumnezeu
Sunt oameni care intenționează să fie conștiincioși, dar cad sub poveri diverse, în timp ce alții deja și-au pierdut speranța cu totul. Dacă am fost făcuți să credem că am ieșit „în afara limitelor respectabilității religioase” astfel încât am ajuns să nu mai existe nici o motivație spirituală, veniți la Isus.
De ce se simțeau „păcătoșii” atrași de Isus?
Din simpla relatare a evangheliilor cu privire la felul în care Isus se apropia de oameni, putem vedea exact cum trebuie să-L privim pe Dumnezeu: „Și fariseii și cărturarii cârteau și ziceau: Omul acesta primește pe păcătoși și mănâncă cu ei” (Luca 15:2). De ce simțeau „păcătoșii” atrași de Isus? Pentru că Isus nu lăsa nici o impresie că s-ar simți superior din punct de vedere social și moral față de cei considerați proscrișii societății. Pentru categoriile stigmatizate Isus nu are decât cuvinte de motivare; pentru farisei care sunt neprihăniți conform părerologiei lor, Isus nu are decât „vaiuri”:
- „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi închideți oamenilor Împărăția cerurilor: nici voi nu intrați în ea, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre” (Matei 23:13)
- „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi mâncați casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceți rugăciuni lungi; de aceea veți lua o mai mare osândă” (Matei 23:14)
- „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi înconjurați mare și pământul ca să faceți un tovarăș de credință; și, după ce a ajuns tovarăș de credință, faceți din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteți voi înșivă” (Matei 23:15).
- „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute” (Matei 23:23)
- „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi curățați partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare” (Matei 23:25).
Este ciudat că cei care se consideră modele de credință se simt neconfortabil cu modul de abordare a lui Isus, în timp ce aceia care nu emit nici o pretenție de pioșenie, se simt atrași de Isus. Fariseii de ieri și de azi simt repulsie față de oamenii pe care ei îi consideră păcătoși, dar cărora Isus le zice bun venit. „Primirea păcătoșilor” este declarația de misiune a lui Isus: „Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși” (Marcu 2:17).
Isus invită: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Invitația lui Isus nu se referă la istovirea fizică. Isus vorbește despre truda sufletului – mai degrabă a minții, care face ca cineva să fie împovărat de grijă. Oamenii nu au nevoie de reguli și îndemnuri la virtute care nu oferă în niciun fel odihnă sufletului. Când viața se rezumă la un șir de osteneli fără rost atât materiale cât și spirituale, ajungi să te simți istovit.
Ar fi bine să ne întrebăm pe noi înșine cum ne simțim în prezența lui Isus.
Fără a insinua că trebuie să ne asociem în vreun fel anume cu stilurile de viață degradante, vreau să spun că nu mi-e frică să povestesc, să râd, să plâng, să învăț, să mănânc și să „beau” (apă plată sau suc de fructe) etc., cu „frații” și „filistenii” păcătoși. Într-adevăr „Isus ura păcatul, dar îi iubea păcătoși,” și nu într-un mod abstract: „A venit Fiul omului, mâncând și bând, și ziceți: Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor...” (Luca 7:34).
Dacă într-adevăr chiar vrem să ne mântuim pe noi și pe alții trebuie să ne amintim ce spune Scriptura: „O, adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1:15). Cu alte cuvinte, un om păcătos cu adevărat convertit „nu-și pierde niciodată simțul nevredniciei pe care l-a avut când și-a predat pentru prima dată” viața lui Hristos. Unica noastră salvare este să ne amintim „de groapa din care am fost scoși”: „Ascultați-Mă, voi care umblați după neprihănire, care căutați pe Domnul! Priviți spre stânca din care ați fost ciopliți, spre gaura gropii din care ați fost scoși” (Isaia 51:1).
Cum putem ajunge în armonie cu Dumnezeu
Pentru a ajunge în armonie cu noi înșine și cu Dumnezeu, depinde doar de noi: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada, de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18). Nimeni nu este atât păcătos, încât să nu găsească putere, o sclipire morală și iertare din partea lui Isus, care a murit pentru noi.
Dumnezeu de abia așteaptă să ne dezbrace de hainele murdare și să ne îmbrace cu hainele albe ale neprihănirii Sale: „El (îngerul) mi-ar arătat pe marele preot Iosua stând în picioare înaintea Îngerului Domnului și pe Satana stând la dreapta lui ca să-l pârască. Domnul a zis Satanei: Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc? Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare și totuși stătea în picioare înaintea Îngerului. Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el! Apoi a zis lui Iosua: Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare! Eu am zis: Să i se pună pe cap o mitră curată!...” (Zaharia 3:1-5).
„Toată omenirea poartă multe poveri grele, dintre care cea mai grea este păcatul” (E.G.White, Hristos Lumina Lumii).
Conștiința rămâne trează prin lucrarea Duhului Sfânt în viața noastră. Când Duhul lui Dumnezeu lucrează asupra conștiinței începem să înțelegem că:
- păcatul ne desparte de Dumnezeu: „ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund fața Lui și-L împiedică să v-asculte!” (Isaia 59:2).
- simțim că motivele faptelor noastre (bune) nu sunt curate: „Toți am ajuns ca niște necurați, și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliți ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul” (Isaia 64:6).
- cu cât ne zbatem mai mult, cu atât ne dăm seama de neputința noastră: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte...?” (Romani 7:24)
- dorim din toată inima să fim iertați, să fim curățați și eliberați: „...Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți” (Matei 8:2).
Dumnezeu nu Se poartă cu noi așa cum ne purtăm noi unii cu alții. Gândurile lui Dumnezeu sunt gânduri de milă, iubire și empatie. El spune: „Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând; Eu îți șterg fărădelegile ca un nor și păcatele, ca o ceață” (Isaia 55:7; 44:22). Satana și păcătoșii săi stau la pândă să răpească „binecuvântatele asigurări ale lui Dumnezeu.” El și cei care-i fac lucrarea intenționează să alunge din suflet orice sclipire de speranță. Dar nu trebuie să permitem nimănui să facă asta!