Să fii în gândul lui Hristos

Cum să treci prin labirintul vieții

O educație emoțională

Încercăm să ne apropiem în multe feluri unii de alții. Și să discutăm despre relații în funcție de cum ne pricepem fiecare. Fără să ne gândim cum construim. Dar, mai ales, cum ajunge să se strice tot ceea ce părea a fi în perfectă concordanță.

De ceva vreme, am ajuns să-l descopăr pe Alain de Botton și operele sale. Botton, scriitor și jurnalist britanic a creat adevărate bestsell-rui cu cărțile sale, unele publicate și în România. Printre cărțile sale se află O educație emoțională din colecția The School of Life. The School of Life (Școala vieții) - este un soi de adunare seculară și care încurajează aduiența să pătrundă profund în miezul multor dileme existențiale - fără ca lucrurile să rămână la nivel de discurs, sau să ajungă în derizoriu.

O educație emoțională, este un ghid care te învață cum poți scăpa din capcana vinovăției. Cum să nu te mai simți vinovat la fiecare pas în raportul tău cu cei din jur. Fie că o recunoaștem sau nu, majoritatea suntem cumpliți când e vorba de cei apropiați, de la care vom pretinde cât mai mult, chiar totul. Să ne sprijine, să ne admire, să ne placă, „să ne accepte” și, mai presus de toate, să ne iubească. De fapt, de cele mai multe ori nevolnicia celuilalt, în anumite clipe, nu are nici o legătură cu noi. Cheia raportului de forțe dintre noi și ceilalți va fi întotdeauna „negocierea”. Teama de a nu fi îndepărtați nu va dispărea prea curând.

Nu contează ce timpuri trăim, că e criză globală „sau că lumea o ia razna din diverse motive socio-politice, dragostea, sentimentele noastre, nevoia de apropiere și de înțelegere” vor rămâne mereu pe primul loc.

Să rămânem în El

The School of Life, nu e complet fără The School of Christ. Și asta, mai ales, datorită modului unic prin care Dumnezeu ne protejează. „Domnul a zis: Simone, Siomne, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi” (Luca 22: 21-22). Indiferent dacă o negăm sau nu, lupta dintre bine și rău există. Efectele le simțim în tumultul vieții de zi cu zi. În verset, cuvântul „tine” este la singular, el reprezintă natura interesului personal al Mântuitorului pentru fiecare din urmașii Săi.

Este o mângâiere să realizăm că Dumnezeu manifestă un interes atât de personal față de problemele și încercările noastre ca persoane.

Un alt lucru care ne arată ce înseamnă să fim cuprinși în gândul lui Hristos, este acela că El se pricepe cel mai bine să vadă cu adevărat finalul întâmplărilor. Isus lasă să se înțeleagă că Petru va da greș cu adevărat. Dar acesta nu este sfârșitul întâmplării, deoarece el urma să se întoarcă. Experiența dramatică prin care a trecut Petru, drept consecință a lepădării sale de Isus, a produs în cele din urmă o transformare radical vizibilă atât pentru ceilalți tovarăși cât și pentru mulțimea din Ierusalim (vezi Fapte 2:14).

Petru s-a ridicat rămânând în cuvintele lui Hristos - „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da” (Ioan 15:7).

În vreme ce noi nu permitem ca cei din jur să facă pași greșiți, devine aproape de necrezut faptul că cineva și mai ales Dumnezeu, poate să ne iubească pentru ceea ce suntem: cu căderile, temerile, îndoielile noastre, etc. Dar tocmai gândul acesta, dintre toate celelalte, mi se pare a fi lozul câștigător. Dacă ne uităm la oamenii de lângă noi, niciunul nu e perfect. Toți tragem după noi tot felul de întâmplări, unele mai încâlcite decât altele. Ba chiar uneori, „mai multe vieți”. Dar, când ne este dat să fim în gândul lui Hristos, s-ar putea să ne numim cu adevărat binecuvântați.