Robia legalismului
Cum să eviți capcana propriei neprihăniri
Prea neprihănit
Niciodată nu m-au ajutat exemplele ostentative. Cu atât mai mult în sfera practicii religioase. Devoțiunea personală și mărturia unei vieți transformate de Cuvântul lui Dumnezeu, rămân indicatorii cei mai buni pe plan spiritual. Totuși, care sunt parametrii normalității în cazul celor două?
Iată opinia Eclesiastului: „Nu fi prea neprihănit și nu te arăta prea înțelept: pentru ce să te pierzi singur?” (Eclesiastul 7:16). După ce a vorbit despre valoarea înțelepciunii, Eclesiastul avertizează împotriva unei atitudini care poate determina pe cineva să pună sub semnul întrebării spiritualitatea cuiva, sau să pună la îndoială diversele metode ale lui Dumnezeu de a relaționa cu oamenii. Eclesiastul mustră legalismul care se încrede cu strictețe pe forme exterioare.
Propriul standard de neprihănire
Este populară pilda fariseului și a vameșului spusă de Isus: „A mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt neprihăniți și disprețuiau pe ceilalți” (vezi Luca 18:9-14). În această plildă, Isus îi are în vizor pe toți cei care se încred în ei înșiși că sunt neprihăniți și care disprețuiesc pe ceilalți. Adică, pe toți cei care au credință în ei înșiși și nu în Dumnezeu.
Standardul fariseic de neprihănire constă în îndeplinirea rigidă a tradițiilor religioase. Un astfel de standard formalist al neprihănirii, se sprijină pe ideea că mântuirea poate fi câștigată prin îndeplinirea anumitor practici religioase. Vulnerabilitatea acestei perspective constă în faptul că nu acordă nici o atenție consacrării inimii lui Dumnezeu și cu atât mai puțin necesarei transformări a motivelor și obiectivelor omului în viață.
Concepția că o conformare exterioară la rigorile divine este tot ceea ce cere Dumnezeu, indiferent de motivul care determină conformarea la acestea, este ceea ce va modela gândirea și comportamentul. În numeroase ocazii Isus a avertizat în privința acestei abordări formaliste a mântuirii. Isus a zis: „și-au luat răsplata” (Matei 6:2; vezi și Matei 5:20, 16:6; Luca 12:1).
Socotit neprihănit
Ce mă împinge să fiu credincios? Adică, ce anume mă face să-mi cultiv o practică devoțională? Simțământul nevoii mă constrânge să mă rog, să studiez, etc. Nevoia este prima condiție a ajungerii la Dumnezeu, și a primirii de către El. Nu-i nimic dacă nu te simți virtuos cum sunt alții, tu ești un păcătos. Un păcătos îndreptățit prin harul lui Dumnezeu (vezi Luca 18:13) este plin de pace și bucurie. Asta înseamnă libertate „de la” și „în” Hristos – „veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32).Iar asta te conduce la o disperată nevoie de har dumnezeiesc (vezi 1 Timotei 1:15). Omul formalist se consideră neprihănit (vezi Luca 18:9). Dar dacă Dumnezeu nu gândește așa?
Nu existența sau lipsa anumitor ritualuri religioase este adevărata problemă de ordin spiritual. „Problema mândriei față de smerenie” este miza luptei în plan spiritual. Când te arăți „prea neprihănit” te descalifici. Devii insensibil față de ceilalți. Când te consideri model de virtute ești în pericol să-i privești pe ceilalți cu dispreț.
Nu este niciodată corect să determinăm gradul nostru de spiritualitate prin comparație cu ceilalți, indiferent care ar fi situația lor (vezi Matei 5:48). Nu trata cu dispreț pe cei care nu-ți recunosc propria definiție cu privire la neprihănire și care nu-și aliniază viața în acord cu ea.
Rodul unui om neprihănit constă „în cuvinte și fapte înțelepte și pline de ajutor.” Efectul unui om bun conduce la relații sănătoase. „Rodul celui neprihănit este un pom de viață, și cel înțelept câștigă suflete” (Proverbe 11:30).
Cu alte cuvinte, „cel înțelept câștigă suflete.” Cea mai bună dovadă de maturitate spirituală (și nu numai), este un spirit de modestie înaintea lui Dumnezeu și în relațiile cu ceilalți (vezi Mica 6:8).