Invitație la plictis

Semnul redeșteptării

Semnele timpului nostru

„Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii (vor fugi de plictiseală) și vor deveni (parafrază personală): iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați; iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceștia” (2 Timotei 3: 1-5).

Printre semnele timpului nostru și, consider eu, un adevăr suficient de îngrijorător este faptul că am ajuns să ne plictisim din ce în ce mai rar. (Parafrază după Sever Voinescu). Este firesc să nu ne placă plictiseala. Și nefiresc că ne ascundem de ea.

Plictisul este privit de mulți în mod peiorativ. Fie ca o manifestare extremă „a inutilului,” fie ca un semn „al decadenței molatece”. Totuși, plictisul are scopul său „terapeutic,” aparține unui spirit matur și nu trebuie repudiat. Plictisul are scopul său bine definit în conformația spiritului și nu are nimic de-a face cu un spirit somnolent, vlăguit, anesteziat. Tot așa după cum nici blândețea nu poate fi asemuită cu un spirit bleg (vezi pe Moise considerat a fi cel mai „blând om” – Exod 32:27). De aceea, plictisul este mai degrabă caracterul unui spirit treaz, puternic – „Dar tu fii treaz în toate lucrurile...” (2 Timotei 4:5).

Suntem plictisiți când ne lăsăm înghițiți de indiferență, când dau năvală asupră-ne mega cantități de lucruri și informații care nu ne interesează, când ceea ce ne oferă lumea nu ne mai așază „în tensiune” – nici urmă de acel „ahaaa...”

Ne putem plictisi cam oriunde: în mijlocul mulțimii, de sporovăiala lor, de chipurile lor, de tabieturile lor, la biserică, sau în mijlocul livingului nostru, de smartTV și de Netflix, de tocuhscreen-ul smartphone-ului și de aplicațiile sale (Instagram, Facebook, Tik-Tok, etc.), ș.a.m.d. Ne putem plictisi mai mult sau mai puțin. În orice caz, plictisul este beculețul roșu care ne semnalează că nu suntem în locul potrivit, că nu ne aflăm lângă oamenii potriviți, etc. Plictisul e avertizarea că ne paște îndobitocirea.

Dumnezeu e mort de plictiseală

Când elemente toxice precum prostia, kitsch-ul, „goliciunea de tinichea,” superficialitatea, clișeele de orice nuanță, „redundanțele de orice fel,” riscă să îmbolnăvească spiritul, se declanșează instinctul de apărare: „apare, ca o secreție, plictisul.” Plictisul este sistemul imunitar al spiritului. Plictisul e un indicator bun al sănătății spiritului, și de aceea spiritul se apără. Plictisul naște un impuls „irezistibil spre nou,” – e dornic să reînvie – să trăiască.

Plictisul este cel mai pozitiv semn spre redeșteptare – spre revigorare. Spiritul care nu mai detectează aspectele toxice – care nu se mai plictisește este asemeni unui organism bolnav (Isaia 1:5-6).

De asemenea, „excesul de plictis, adică spiritul care prea se plictisește,” este la fel de rău – „și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și înveselește-te! Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12:20).

Și Dumnezeu și-a manifestat plictisul – „Ce-Mi trebuie Mie mulțimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sun plictisit de arderile de tot ale berbecilor și de grăsimea vițeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor și țapilor. Când veniți să vă înfățișați înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcați curțile? Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate și adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi și praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; și oricât de mult v-ați ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!” (Isaia 1:11-15).

Isus avea să fie plictisit până la indignare – „Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei” (Matei 21:12).

Isus a apărat conștiința celor ofensați de faptul că nu se puteau închina lui Dumnezeu în duh și adevăr (Ioan 4:24) – alterați de zgomotul, agitația, și negocierile necinstite ale bișnițarilor templieri.

Deziderat

Ceea ce observ pe rețelele de socializare arată că din ce în ce mai puțini oameni se plictisesc. Plictisul terapeutic e în pericol de extincție. Aproape nimeni nu se mai plictisește „în fața plictisitorului” – știri, cancan-uri, concerte religioase, live-uri pe Facebook (din bucătărie, de la amvoane,…) etc.

O lume dar mai ales lumea credincioasă – „cei ce nu sunt din lume” (Ioan 17:16) care nu mai cunoaște exercițiul plictisului, care își pierde „reflexul plictisului” – busola rațiunii, „este o lume expusă prostirii, este o lume ușor de manipulat, este o lume masificată într-un entertainment gigantic și fără sfârșit”.

Incapacitatea noastră de a ne opune unei astfel de lumi este o avertizare că suntem dispuși să înghițim orice. Dacă instinctul de reacție al rațiunii este slab, atunci suntem în pericol de moarte – „Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort” (Apocalipsa 3:1/u.p.).

Și ce avem de făcut?

1) Creștinul nu trebuie să-i mai permită gândirii sale să o ia razna, trebuie să încetăm cu speculațiile și să ne disciplinăm mintea în a căuta adevărurile cu privire la mântuire – „Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei...” (1 Petru 1:11). Un spirit treaz implică echilibru intelectual și spiritual.

2) Sfaturile noastre duhovnicești (îndemnuri la virtute) cât și cele pământești (mai puțin abordate) să fie relevante – considerate sfaturi înțelepte. Dar cum? Nu trebuie să căutăm (doar) semnele timpului – ci să fim oamenii timpului! Mesajele noastre vor prinde doar dacă avem înțelepciunea să pătrundem sensul evenimentelor curente – „Din fiii lui Isahar, care se pricepeau în înțelegerea vremurilor și știau ce trebuia să facă Israel...” (1 Cronici 12:32). Mai mult, o religie nu-și merită locul în societate dacă nu se confruntă cu evenimentele și problemele acestei vieți – „Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!” (Isaia 1:17).

În concluzie, să ne facem curaj în a depăși lâncezeala în care ne-am complăcut până acum. Să scăpăm degrabă de lenea spirituală care ne-a înconjurat așa de lesne.