În căutarea șefului de stat
Profilul politicianului român
Sursă imagine: © Serhii Yevdokymov | Dreamstime.com
Anularea alegerilor prezidențiale de către CCR, a amânat deznodământul privind noul șef de stat. Mai mult, lista candidaților ar putea suferi modificări majore. În acest context, voi analiza succint procedeele de selecție ale decidentului român, precum și deosebirea dintre politicianul român și media electoratului. Voi aborda analiza din câteva perspective: pregătirea profesională, normele de selecție din partid, și nivelul de integritate al leadershipului politic.
Profilul profesional al politicianului român este sub media electoratului
România deține resurse naturale peste media altor țări și multe alte atuuri comparative. Mai mult, țara noastră și-a câștigat rolul de actor strategic în regiune. Cu toate acestea, România încă se luptă cu subdezvoltarea. Problema subdezvoltării își are cauza în „capitalul uman de decizie”. Întrebarea care se pune este în ce măsură România are astăzi lideri capabili să înțeleagă și să-și dorească să pună în practică „soluțiile” uneori, atât de la îndemână, de conducere și dezvoltare. Desigur, România are astfel de lideri. Totuși, problema clasei conducătoare constă în faptul că cei care o compun „în medie nu se ridică nici măcar la nivelul competenței medii a societății”.
Calitatea medie a diplomelor aleșilor români este mult mai scăzută decât media din societate
Conform Legii Educației Naționale din 2011, învățământul superior din România e împărțit în trei categorii calitative: 1) Universități de Cercetare Avansată și Educație - universități considerate de categoria I (12 în toată țara - fiind vorba de marile centre universitare); 2) Universități de Educație și Cercetare Științifică - universități de categoria a II-a (peste 21 în țară); 3) Universități de Educație - universități de categoria a III-a (peste 50 la nivel de țară).
Potrivit cercetării efectuate de Ioana Muntean, „Recrutarea și selecția de către partide a candidaților pentru alegerile legislative” (analize făcute la nivelul anului 2014, dar foarte actuale), clasa politică se înregimentează astfel: la începutul Legislaturii din anul 2012, doar 39,8% dintre aleși dețineau o diplomă de studii superioare obținută la o universitate de categoria I. Comparativ, repartizarea locurilor la licență la categoria I la nivel de țară era de 51,3%. De semnalat însă că o bună parte dintre diplomele parlamentarilor erau dobândite la universități din categoriile 2 și 3 - adică 61,12%. Asta, în situația în care media pe țară a diplomelor din categoriile 2 și 3 a fost de 48,17% - conform repartizării locurilor de licență pe țară.
E de observat „scăderea calitativă de la un an la altul a diplomelor” aleșilor țării. De asemenea, în anul 2012, raportul diplomelor din categoria I fusese de 39,8%, după ce în 2008 era de 40,45%, iar în 2004 fusese de 60%.
În acest context, parlamentarii au încercat să mai reducă acest minus prin obținerea diplomelor cu titlu de master sau titlu științific de doctor. Însă situația se prezintă și mai rău: repartizarea calității diplomelor indică „că ponderea deputaților cu master la universitățile de categoria I a fost, în 2012, de doar 26,55%”. În schimb, media pe țară a diplomelor de master „de la universități de categoria I a fost de 58,47% - adică mai mult decât dublă”. Și în acest caz, se constată în dreptul calsei politice o evoluție negativă a calității diplomelor: „26,55% în 2012, de la 29,27% în 2008, de la 50,00%” dintre suma deputaților cu titlul de master care și-au dobândit masteratul la universități de clasa I în anul 2004. La restul parlamentarilor situație e la polul opus: 71% dintre titlurile de master ale deputaților au fost obținute la unviersități de clasa a 2-a și a 3-a, în timp ce media la nivel de țară la astfel de unviersități a fost de 41,53%.
O constatare și un semn de întrebare
Constatarea - datele de mai sus ne oferă și o posibilă explicație pentru care aleșii țării au în CV-uri pagini pline cu „licențele, masterele, cursurile de perfecționare, specializările și alte asemenea forme de însușire a competenței”.
Semnul de întrebare - de ce partidele politice selectează astfel de decidenți, atât timp cât pregătirea lor profesională este în mod vădit sub medie?
Încercarea eșuată de a trece „de la ascensiunea politică prin clientelism la cea prin competență”
Greutatea cercetării menționate mai sus constă în analiza consecințelor pe care „le-a avut asupra calității Parlamentului introducerea votului uninominal”. Introducerea votului uninominal ar fi trebuit să asigure trierea celor mai competenți oameni. Din nefericire, efectul a fost exact invers. Lucrarea de doctorat a fost construită pe chestionarea anonimă a unui număr reprezentativ de respondenți (parlamentari) din interiorul mai multor partide cu șanse de a forma o „majoritate guvernamentală”. Rezultatele chestionarului au scos în evidență informații pe care doar un „insider” le poate cunoaște amănunțit. Iată câteva dintre ele:
„criteriile au fost pulverizate, pentru că se pune accentul pe bani. (…) Avem X colegii și ne X candidați cu bani care să câștige”.
„e căutată acum notorietatea. Dar nu întotdeauna notorietatea competenței”.
„a slăbit pentru ce înseamnă candidat eligibil. Baza de resurse e redusă și a trebuit să cobori criteriile pentru că nu ai de unde să atragi bani”.
„lista selecta mai bine valorile, acum potențialul material al candidatului poate să țină loc de competență și de moralitate”.
Un alt amănunt uluitor al cercetării: majoritatea respondenților au răspuns cu „Da” la întrebarea „dacă educația are vreo relevanță în selecția candidaților, dar niciunul nu l-a menționat voluntar când i s-a cerut o listă de criterii pentru eligibilitatea pe listele de candidaturi”. Asta poate explica și cauza pentru care „aproape 10% din CV-urile parlamentarilor nu conțineau și numele universității unde pretindeau că au absolvit”. De altfel, situație care s-a repetat și în dreptul candidaților la alegerile prezidențiale din decembrie anul curent. Din păcate, renunțarea la votul uninominal nu a reușit să restabilească „competența la nivelul Parlamentului”. Putem găsi multe exemple dacă ne vom uita în CV-urile „celor mai vizibili, vocali și influenți decidenți” din ultimii ani. Așa se explică și goana clasei politice după titlurile științifice de doctor. Din nefericire, plagiatul multor teze de doctorat a decredibilizat nu doar clasa politică ci a scăzut și valoarea unui asemenea titlu obținut în România.
De la exercitarea (in)competenței la exercitarea (lipsei) integrității
Nivelul de integritate al decidenților din România nu se rezumă doar la negjilarea absolută a „competenței profesionale”. Deciziile luate cu doar câțiva ani în urmă privind „legislația electorală” au demonstrat o „rea-credință” în raport cu electoratul. Iată câteva exemple „ale acestei rele-credințe”:
„alegerea primarilor dintr-un singur tur” - atac asupra reprezentativității democratice cu scopul ca principalele partide să-și păstreze administrațiile locale.
„finanțarea politicii” - majoritatea liderilor clasei politice recunosc faptul că sumele strânse în limitele legii nu sunt suficiente pentru susținerea financiară a campaniilor electorale; fapt pentru care legea care prevede „actualele praguri de donații” este discutabilă - deoarece clasa politică se ferește de transparență.
„deformarea legilor Justiției” - (re)interpretarea legilor Justiției în favoarea „infractorului și în detrimentului victimei” - în speță a cetățeanului; coruperea sistemului judiciar provoacă prejudicii majore.
Sursă imagine: Inquam Photos/Octav Ganea
Profilul religios al politicianului român
Principalii candidați la prezidențiale din acest sfârșit de an au fost prezenți luni, 14 octombrie 2024, la Sfânta Parascheva. Prezența liderilor politici în biserici (nu doar cele ortodoxe) și în proximitatea clericilor a devenit o imagine cu care electoratul s-a obișnuit mai mult sau mai puțin. Nu e de neglijat nici faptul că „Armata și Biserica” sunt instituțiile în care românii au cea mai mare încredere. Drept urmare, nu e de mirare această apropiere conjuncturală a politicienilor români față de biserică. Această alipire electorală cu credința este o diversiune de la ceea ce se petrece de facto în politica românească.
Un candidat la președinția României nu este obligatoriu să fie o persoană religioasă. El nu are rolul de a copia vocația preotului în altar sau pe cea a pastorului de amvon. Constituția României garantează libertatea de conștiință și separarea dintrea biserică și stat, ceea ce înseamnă că nu există cerințe legale cu privire la religia sau credințele personale ale unui candidat.
Cu toate acestea, în contextul societății românești, care are o majoritate de populație religioasă (în special ortodoxă), unii alegători ar putea prefera un candidat care împărtășește valori și credințe similare cu ale lor - în ciuda amalgamării credinței cu tendințe totalitariste și anti-democratice. Și, iată cum, religia poate influența percepția publicului asupra candidatului, dar nu este un criteriu formal sau legal pentru eligibilitatea acestuia.
Într-un context unde s-ar respecta separația bisericii de stat, un candidat poate avea succes și fără a fi religios, dar este posibil ca orientarea sa religioasă să aibă un impact asupra popularității și sprijinului pe care îl primește de la anumite segmente ale electoratului.
În concluzie, electoratul care (nu mai) suportă deciziile aleșilor, trăiește „o lehamite și o apatie” care a cuprins o mare parte dintre români. Discursul religios deși devenit un clișeu electoral, e preferat în locul oricărei rațiuni - iar paradoxal împotriva oricărei libertăți de conștiință. Și, nu în ultimul rând, nu este admisibil să se ia decizii guvernamentale majore, fără a avea competențe profesionale. Poate și de aceea poate fi anul candidaților independenți.
Referințe
Aurora Liiceanu. Iubire, indiferență, despărțire. Revista Sinteza, Nr.58, noiembrie-decembrie 2018, pp. 68-69.
Constituția României. https://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
Cristian Grosu. În căutarea omului de stat. Revista Cronicile, Nr.100, octombrie 2018, pp. 114-117.
Ioana Muntean. Selecția și recrutarea elitelor parlamentare. Sfera Politicii, Vol. XXIII, Nr. 2 (184), aprilie-iunie 2015, pp. 39-47.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/armata-si-biserica-raman-institutiile-in-care-romanii-au-cea-mai-mare-incredere-guvernul-si-parlamentul-pe-ultimele-locuri-sondaj-2578485
https://hotnews.ro/saga-votului-uninominal-la-romani-cine-l-a-propus-cine-l-a-sustinut-si-cum-l-au-calificat-politicienii-de-a-lungul-vremii-615670