De ce este Biblia (considerată) „cartea cărților”?

Motivația cercetării Sfintei Scripturi

În mod general, creștinii consideră Biblia ca fiind autoritatea finală în materie de practică și credință. Însă ce trebuie să știu despre Biblie?  Simplu: ce conține, ce descoperă, și care este rolul ei în experiența devoțională.

Ce conține Biblia

Sfânta Scriptură nu este o carte care să satisfacă setea de cunoaștere. Cel care o citește din curiozitate, sau ca să descopere ceva, este doar la începutul călătoriei sale (dorință, de altfel, lăudabilă, dar departe de adevăratul scop al scrierilor inspirate). Cuvântul Scripturii are scopul „de a deveni lucrător” (vezi Evrei 4:12) în viețile noastre și aceasta trebuie să fie și prioritatea ta. De asemenea, cuvântul lui Dumnezeu nu este neapărat ușor de priceput, înțelesurile sale se deslușesc prin exercițiu duhovnicesc și cu precădere prin rugăciune. Fără rugăciune și cererea ajutorului de la Dumnezeu să nu te apropii de tainele Sfintei Scripturi. Studierea cuvântului lui Dumnezeu, te face „părtaș firii dumnezeiești” (2 Petru 1:4). Astfel, fiind părtaș lucrării Sale sfințitoare, aceasta te schimbă și devii o persoană adevărată. Cuvântul lui Dumnezeu este un cuvânt care, nu doar „descrie” sau „lămurește” ceva, „ci care deschide spre ceva, spre viața în Duhul Sfânt, spre sfințenie.” Cu alte cuvinte, cuvântul lui Dumnezeu te schimbă. Sfânta Scriptură conține cheia trezirii spirituale.

Biblia conține noutatea noutăților. Această vestire „a golirii și a jertfei lui Dumnezeu pentru noi,” zădărnicește concluzia vechi testamentară a eclesiastului că „nu este nimic nou sub soare” (Eclesiastul 1:9). Vestea „dezbrăcării” și smeririi lui Dumnezeu pentru noi, este „singurul lucru nou sub soare.”

Ce descoperi în Biblie

Sfânta Scriptură este revelația dragostei lui Dumnezeu către oameni. Atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament, ne arată cum Se smerește și Se golește pe Sine Dumnezeu, dăruindu-Se fiecăruia dintre noi – „Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:6-8).

Isus Hristos nu ne oferă o învățătură, una printre multe altele în istoria omenirii, ci Se oferă pe El Însuși.

Biblia nu este un set de reguli care îți arată cum să te comporți corect în fața lui Dumnezeu, la capătul cărora te așteaptă o răsplată binemeritată, ci vestea bună că Dumnezeu a creat lumea și omul din dragoste „nesfârșită” – „o iubire veșnică” (vezi Ieremia 31:3), că datorită aceleiași iubiri nemăsurate „a trecut prin Întrupare (Ioan 1:14) puntea dintre necreat și creat,” ca să ne facă copii ai Săi (Ioan 1:12), și că S-a jertfit pentru noi (Ioan 3:16).

Scopul Bibliei

„Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39). Îți sună cunoscut? E un verset folosit ca îndemn pentru citirea Bibliei. Dar el reprezintă mai mult decât un artificiu dogmatic în favoarea Bibliei. Încă din vremuri străvechi evreii considerau că cunoașterea la literă a Legii „va asigura prin ea însăși cuiva viața veșnică.” Mărețul Hilel, rabin al secolului I î.Hr., afirma: „Cine și-a agonisit cuvinte din Torah, și-a agonisit viața lumii viitoare.” Isus nu dezaprobă, dar reamintește tuturor că viața veșnică nu se află în litera Scripturii, ci în mărturisirea Scripturii despre El.

Biblia este autoritatea ultimă în materie de credință și practică doar în măsura în care îl descoperi pe Dumnezeu care este autoritatea absolută.

Dumnezeu nu atentează să preia controlul minții și inimii tale „prin vorbe de înduplecare ale înțelepciunii, pentru ca credința ta să nu fie întemeiată pe înțelepciunea omenească, ci pe puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:4-5). Mai presus de orice, „Cuvântul Sfintei Scripturi este cuvânt smerit.”  

Doar o inimă smerită poate accepta cuvântul lui Dumnezeu; „o inimă, neștiută de nimeni,” dar știută de El – „Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti” (Matei 6:6); un suflet care departe de slava deșartă a lumii, „se golește, se smerește și se lasă pătrunsă și luminată de cuvântul dumnezeiesc.” – „Isus a văzut pe Natanael venind la El și a zis despre el: Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug. De unde mă cunoști? I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin” (Ioan 1:47-48).