Cum reușești să-ți îndeplinești promisiunile pentru noul an?

Ce sunt promisiunile pentru noul an?

Pentru un nou an mai bun probabil că ți-ai stabilit o listă de promisiuni. Setarea de promisiuni de Anul Nou este o tradiție veche și destul de populară. Juruințele de Anul Nou pot lua multe forme și adesea sunt foarte personale și ambițioase. Este la modă să-ți stabilești rezoluții. Însă, câte dintre acestea se și concretizează printr-un angajament de a lucra la un obiectiv anume care să-ți îmbunătățească viața ?

Îți voi prezenta mai jos, două personaje biblice care au avut rezultate total diferite în urma promisiunilor pe care le-au făcut.

Eșecul promisiunilor triumfaliste. Cazul Iefta

Iefta a făcut o jurință Domnului și a zis : „Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon, oricine va ieși pe porțile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită de la fiii lui Amon, va fi închinat Domnului și-l voi aduce ca ardere de tot” (Judecători 11 :30-31).

Desigur, juruința lui Iefta ne confruntă cu unul dintre acele pasaje delicate ale Scripturii, care datorită mai multor considerente (contextuale, etice, teologice, raționale, etc.), nu permit concluzii absolute cu privire la ceea ce s-a întâmplat. În orice caz, Iefta în conformitate cu juruința rostită, în urma succesului în bătălie își va aduce fiica ca ardere de tot. Dincolo de fapta odioasă și greu de înțeles, trebuie să înțelegem pripa juruinței. Atât evreii cât și popoarele vecine aveau practica obișnuită de a face juruințe zeităților lor.

Juruința lui Iefta a fost făcută sub presiunea circumstanțelor, când se afla în pragul celei mai stresante împrejurări. Din nefericire, astfel de juruințe ca acestea sunt făcute în vreme de pericol sau criză, când constrângerea emoțională contribuie la primejdia de a face o promisiune necugetată.

Fii onest și nu interpreta reușitele realizate uneori fără El, ca fiind rezultatul providenței lui Dumnezeu. Dumnezeu nu lucrează cu monede de schimb. Dumnezu nu a forțat pe nimeni să facă juruințe ; oamenii au fost cei care au făcut promisiuni lui Dumnezeu, și a căror împlinire sau nu au așezat-o în responsabilitatea lui Dumnezeu.

Unde trebuie lucrat ? Ce anume trebuie schimbat ? Cazul Iacov

Iacov a luat o hotărâre (traducere personală) și a zis : „Dacă va fi Dumnezeu cu mine și mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc și haine să mă îmbrac și dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu…” (Geneza 28:20-21).

Conform cercetătorilor, se pare că „hotărârea” lui Iacov ar indica „prima promisiune raportată”. În antichitate, făcând o promisiune, un om se „lega” pe sine să împlinească anumite lucruri într-un anumit mod.

Este bine să-L condiționăm pe Dumnezeu ?

În versetul 20, există două expresii care aduc puțină lumină.

1)    „Dacă Dumnezeu va fi cu mine”. Această expresie, în nici un caz nu înseamnă că în mintea lui Iacov, exista îndoială cu privire la faptul dacă Dumnezeu Își va ține sau nu promisiunile Sale, sau că Iacov propunea condiții lui Dumnezeu. Consider că Iacov L-a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt.

2)    „Pâine să mânânc”. Iacov, care nu a ezitat să trișeze în încercarea de a-și asigura partea cea însemnată de moștenire, cere lui Dumnezeu „în umilință nimic mai mult decât ocrotire, hrană, îmbrăcăminte” și o pașnică întoarecere acasă. Iacov se declară fericit să aibă doar strictul necesar în viață. Dorința lui după bogăție, putere, și influență a dispărut.

Ce e de observat în experiența lui Iacov ?

În primul rând, hotărârea nu a fost luată dintr-un „spirit de mercenar, ci din recunoștință, umilință și încredere” în convingerea deja asumată a faptului că Dumnezeu este cu el. În al doilea rând, succesul hotărârii lui Iacov depindea de puterea lui Dumnezeu. Mai mult, pentru că aceasta a fost luată față de Dumnezeu, aceasta a luat „forma unei rugăciuni”.

Promisiunile/hotărârile, reprezintă un act de închinare și nu cecuri în alb.

Este bine să ne gândim ca în perspectiva unui nou început, să luăm hotărâri bune. Diferența dintre hotărâre și promisiune, constă în faptul că cea dintâi nu schimbă esența lucrurilor în funcție de împrejurări ; pe când cea de a doua, este năvalnică, fierbinte, și adesea eșuează. Doar Dumnezeu poate să emită promisiuni deoarece este singurul capabil să nu le încalce.

În final, ține minte două lucruri :

1)    Hotărârile/Juruințele reprezintă un act de închinare. Ele reflectă deja recunoașterea intervenției divine în viața personală.

2)    Nu te grăbi să-I faci promisiuni lui Dumnezeu. Promisiunile nu-L fac pe Dumnezeu mai îngăduitor, și nici pe tine mai credincios ca mai înainte. Angajamentul față de Dumnezeu necesită promptitudine dar și timp.