Cinci mituri în Adventism (I)

Siguranța mântuirii

Bucurie furată

„Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4:4).

Cândva la început de drum în ale credinței, ai fost fericit să-L accepți pe Isus ca domn și Mântuitor și chiar ai ajuns să te bucuri de darul mântuirii. Cu toate astea, bucuria ți-a fost răpită de mesajele descurajante ale anumitor predicatori. Aceștia pretind că nu putem fi siguri de mântuire atât timp cât nu știm când anume numele noastre vor fi luate în discuție în timpul judecății pre-advente. Mai mult, acești propovăduitori spun că doar la sfârșitul timpului, după perioada de probă, credincioșii vor putea ști dacă au trecut cu bine de judecata pre-adventă. Și, de asemenea, doar la finalul testului vom putea fi siguri de obținerea mântuirii.

Chiar mai rău, se presupune că spre finalul istoriei lumii când „timpul de probă” și „ușa harului” se vor încheia, și când atacurile Satanei se vor intensifica, vom trăi fără niciun ajutor din partea lui Dumnezeu. Drept urmare, va trebui să rezistăm evenimentelor finale prin propriile forțe deoarece Duhul Sfânt va fi retras de pe pământ iar Isus va înceta să ne fie mijlocitor.

Dacă deja ne luptăm din greu acum, oare cum vom rezista când furia Satanei se va dezlănțui fără restricții?

Nu cumva aceste scenarii ne jefuiesc de asigurarea și bucuria mântuirii? Ne fac să ne fie frică de Dumnezeu, să ne temem de judecata Sa, să simțim groază de evenimentele finale. Acestea ne fac să ne concentrăm pe noi înșine, pe perfomanțele noastre, pe realizările noastre, și pe deasupra să trăim o schizofrenie spirituală. Ca să nu mai spun că „timpul de probă” e zugrăvit în cel mai „horror” scenariu. În loc să crească credința, crește anxietatea și frica când privești în acest fel evenimentele care preced revenirea lui Isus Hristos.

Dacă aștepți sfârșitul timpului și finalul perioadei de probă ca să afli deznodământul mântuirii, vei trăi o viață spirituală dezechilibrată și plină de frică.

Astfel de mesaje produc frustrare și descurajare pentru că-ți dorești să fii mântuit, să ai asigurarea iertării de păcate, să experimentezi bucuria mântuirii, și să primești pecetea lui Dumnezeu, dar această nesiguranță te conduce la o examinare personală bolnăvicioasă. Pe deasupra, astfel de învățături sunt în directă contradicție cu instrucțiunile clare ale Sfintei Scripturi (vezi pasaje biblice precum Ioan 1:12; 3:16; 36; 5:24; 6:47; 1 Ioan 1:7-9; 2:1, 28; 4:17; 5:12-13).

Erori de bord explicate

Jiří Moskala (profesor la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea, Andrews University, USA) în articolul său „Interpretări greșite cu privire la sfârșitul timpului: Cinci mituri în Adventism”, identifică cinci (ne)înțelegeri puse în contul Bibliei și al Spiritului Profetic, care conduc la o experiență creștină incertă și neplăcută: 1) învățătura că credincioșii vor primi sigiliul lui Dumnezeu doar la sfârșitul timpului; 2) împotrivire față de siguranța mântuirii; 3) înțelegerea că credincioșii aflați în viață pot fi oricând cercetați în judecata pre-adeventă; 4) proclamarea faptului că la sfârșitul perioadei de probă Duhul Sfânt se va retrage de pe pământ iar credincioșii vor rămâne fără ajutor divin; 5) afirmația conform căreia credincioșii în Isus Hristos vof fi pe cont propriu când „ușa harului” se va închide iar din acel moment Hristos va înceta să le mai fie Mijlocitor, și drept urmare caracterele lor trebuie să fie îndeajuns de puternice pentru a ieși biruitori în lupta cu forțele întunericului.

Toate cele cinci afirmații sunt „mituri Adventiste”, niște opinii derutante construite pe presupoziții false și trebuie neapărat să fie corectate pentru ca într-adevăr Adevărul să ne elibereze (Ioan 8:31-32). Modul lor de gândire este un construct uman care amestecă adevărul cu eroarea. Biblia și scrierile lui Ellen G. White prezintă o imagine cu totul diferită.

Este dificil ca doar într-un singur articol, cele cinci afirmații să fie analizate în profunzime. De aceea, mă voi rezuma la primele două în primul articol.

1. Cele două sigilii ale lui Dumnezeu: Sigiliul Evangheliei și Sigiliul Apocaliptic

   Biblia învață despre două sigilii ale lui Dumnezeu și nu doar unul. Cele două sigilii sunt diferite, date în timpuri diferite, dar complementare. Doar cei care îl primesc pe primul îl vor primi și pe cel de al doilea (la fel ca și în cazul primirii darului Duhului Sfânt: doare cei care au primit ploaia timpurie vor fi beneficiarii ploii târzii). Astfel, primul sigiliu este primit la începutul călătoriei noastre spirituale cu Domnul și cel de al doilea la sfâșitul timpului înaintea încheierii perioadei de probă. Ok, dar aceste afirmații sunt susținute de Biblie? Hai să vedem:

   a) Primul sigiliu

   Cel mai important pasaj biblic aici este: „Și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit, și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui” (Efeseni 1: 13-14). Pavel afirmă clar că odată ce ne predăm viața lui Isus și credem în El, Duhul Sfânt ne pecetluiește (verbul grecesc: sphragizō = a sigila; a așeza un sigiliu asupra etc.) în Hristos pentru ziua răscumpărării. Deci, Duhul lui Dumnezeu sigilează pe urmașii lui Hristos cu sigiliul salvării exact în momentul în care au crezut.

   Putem numi acest sigiliu, „sigiliul Evangheliei”. Drept urmare, nu este nevoie să aștepți până la sfârșitul timpului ca să fii sigilat de către Dumnezeu. Și asta deoarece în momentul în care ai început să crezi în El și ți-ai predat viața lui Isus, ești sigilat prin Duhul Sfânt.

   

   Expresia greacă esphragisthēte (ați fost sigilați) apare doar de două ori în Noul Testament, și anume în Efeseni 1:13 și 4:30, și totdeauna în relație cu credința în Hristos. Afirmația lui Pavel cu privire la sigiliul Duhului Sfânt apare la timpul trecut în ambele texte: „ați fost sigilați”. Credincioșii în Hristos sunt sigilați de Duhul Sfânt pentru evenimentul viitoar al totalei răscumpărări. Nimeni nu poate să-și pună un sigiliu de unul singur. Aceasta este acțiunea lui Dumnezeu în dreptul nostru în care nu există loc de „dacă” sau „poate că”. De altfel, rămânând în Hristos, avem asigurarea salvării în vederea revenirii lui Isus Hristos și în perspectiva judecății finale (1 Ioan 2:28; 4:17). Tocmai de aceea Pavel încurajează credincioșii: „Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4:30). După aceea el îi îndeamnă pe credincioși să manifeste un comportament etic și să dea dovadă de o ascultare care vine dintr-o credință vie (Efeseni 4:31; 5:2).

   Sigilarea este darul lui Dumnezeu și reprezintă răspunsul Său la deschiderea și predarea noastră Lui. (Con)secvența ideilor din pasajul epistolei către Efeseni este clară: 1) am auzit cuvântul adevărului, Evanghelia salvării; 2) am crezut în Dumnezeu, în Isus Hristos; 3) am fost sigilați de Duhul Sfânt; 4) Duhul Sfânt ne este dat ca o arvună sau ca o primă roadă a credinței. Duhul Sfânt pledează în favoarea răscumpărării noastre. El este garantul mântuirii. Darul Duhului Sfânt este ca o plată în avans a moștenirii pe care o vom primi de la Dumnezeu. Această primă recompensă garantează plata finală. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt reprezintă instaurarea și asigurarea finalității mântuirii.

   Mântuirea nu depinde de reușitele noastre, de performanțe, sau de diverse acțiuni, ci ea este în mod exclusiv lucrarea și darul lui Dumnezeu.

   Spre exemplu, în timpul Vechiului Testament sigilarea avea câteva funcții. Principalele funcții erau trei: 1) sigilarea era un semn sau o dovadă a autenticității; 2) era un semn al proprietății; 3) era un semn al acordului, precum este o semnătură astăzi.

   Prin sigilare, Dumnezeu declară că-i aparținem Lui, că suntem ai Săi, că El e de acord și acceptă puțina noastră credință pentru a ne oferi șansa de a crește în El, și pentru a-I permite să ne ajute în a duce o viață de iubire autentică, credință și speranță. Toate aceste nuanțe sunt relevante în înțelegerea felului în care Dumnezeu îi sigilează pe cei care cred în El.

   De asemenea, și în timpul apostolului Pavel sigilarea era un semn al proprietății, al apartenenței, precum și ratificarea unui document sau a unui produs. Era precum un autograf care oferă un sentiment de autenticitate - „Și Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Hristos, și care ne-a uns, este Dumnezeu” (2 Corinteni 1:21). „Și Cel ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului” (2 Corinteni 5:5). În final, nu există nici o urmă de nesiguranță în privința mântuirii atât timp cât Duhul Sfânt este garantul răscumpărării noastre.

   

   b) Al doilea sigiliu

   Celălalt sigiliu al lui Dumnezeu este descris în cartea Apocalipsei. Acest sigiliu nu este în contradicție cu primul ci este complementar, potrivindu-se cu primul. Acest sigiliu este precum o ștampilă finală pe un document încheiat. Scopul său nu se concentrează pe mântuirre sau răscumpărare ci are de-a face cu protecția. Spre exemplu, cartea profetului Ezechiel capitolul 9 demonstează că doar cei care sunt sigilați sunt protejați de distrugerea iminentă. Ceea ce s-a întâmplat înainte de căderea Ierusalimului în 587/6 î.Hr., este un bun exemplu pentru (re)marcarea credincioșilor și urmașilor lui Dumnezeu cu sigiliul lui Dumnezeu la sfârșitul timpului (vezi Ezechiel 9: 3-6).

   În cartea Apocalipsei, cei care au primit sigiliul lui Dumnezeu sunt protejați de ultimele șapte plăgi înainte de revărsarea mâniei lui Dumnezeu. Ordinele sunt similare: „…să nu vă atingeți de niciunul din cei ce au semnul pe frunte!” (Ezechiel 9:6) și Ioan indică ordinea celor patru îngeri: „Nu vătămați…” (Apocalipsa 7:3). Sigiliul lui Dumnezeu protejează poporul lui Dumnezeu la sfârșitul timpului când se va revărsa condamnarea și judecata divină asupra celor nelegiuiți. Sigiliul (re)confirmă poporul credincios al lui Dumnezeu la sfârșitul timpului. Nu întâmplător în punctul culminant al celor trei solii îngerești, Duhul lui Dumnezeu spune: „…Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostennelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 14:13/u.p.). Acești credincioși sunt moștenirea lui Dumnezeu, odihnindu-se în Domnul până la ziua cea mare a răscumpărării.

   Mântuirea nu este niciodată antropocentrică ci ea este un efort teocentric. Mântuirea nu este în mâinile noastre. Noi nu posedăm mântuirea, ci ea ne este dată în dar de către Dumnezeu. Un dar pe care putem să-l acceptăm sau să-l respingem. Noi îi aparținem lui Dumnezeu.

   Avem nevoie să rămânem în Hristos, acesta este motivul central în epistolele lui Pavel. Hristos este garantul sigilării noastre, pentru că El a primit sigiliul aprobării lucrării Sale de salvare în favoarea noastră: „Lucrați nu pentru mânarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuși Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui” (Ioan 6:27).

   Sigiliul apocaliptic este clar descris în cartea Apocalipsei unde urmașii credincioși ai lui Dumnezeu primesc sigiliul la sfârșitul timpului pentru a putea fi gata să treacă prin evenimentele finale și pentru a fi protejați de cele șapte plăgi (Apocalipsa 7:2; 9:4; 14:9). Sigiliul lui Dumnezeu este în contrast cu semnul fiarei, iar oamenii sunt avertizați să nu primească semnul fiarei (Apocalipsa 13:16-17; 14:9; 11; 16:2; 19:20; 20:4), deoarece cei care îl vor primi nu vor fi pregătiți pentru revenirea Domnului Isus Hristos.

   În concluzie, primul sigiliu poate fi numit „sigiliul Evangheliei” și cel de al doilea, „sigiliul apocaliptic”. Primul este sigiliul salvării iar cel de al doilea este sigiliul protecției. Amândouă sunt de neînlocuit și nu pot fi schimbate. Primul sigiliu este declarativ, iar cel de al doilea afirmativ. Cel de al doilea sigiliu confirmă credincioșia celor care urmează Mielul și acceptă să fie conduși de Dumnezeu în viața de zi cu zi îndeplinind voia Sa (Apocalipsa 12:17; 13:10; 14:4-5; 12; 17:14; 19:10).

   Credincioșii sunt sigilați prin lucrarea Duhului Sfânt în momentul în care îl accetpă pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor, dar potrivit cărții Apocalipsei, aceștia trebuie să continue să umble în permanență cu Dumnezeu pentru a putea primi sigiliul final care protejează în perspectiva ultimelor evenimente finale (Luca 21:36). Cu toate că sigiliul Evangheliei poate fi rupt prin răzvrătire și lipsa pocăinței, sigiliul apocaliptic este permanent.

2. Asigurarea și bucuria mântuirii

   Există două perspective extreme cu privire la mântuire. Unii au prea puțin sau deloc siguranța mântuirii și tocmai de aceea se luptă cu îndoieli, temeri, frustrări, și se concentrează pe ei înșiși. Alții sunt mult prea siguri și se culcă pe urechea propriei îndreptățiri și se încred în harul ieftin.

   

   Cum menținem echilibrul între cele două? Apostolul Pavel vorbește despre o examinare personală sănătoasă sub influența directă a Duhului Sfânt: „Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuși, și așa să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta” (1 Corinteni 11:28). „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă încercați-vă. Nu recunoașteți voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteți lepădați.” (2 Corinteni 13:5).

   Cu privire la siguranța prezentă a mântuirii, Ellen G. White afirmă:

„Nu trebuie să facem din noi înșine centrul preocupărilor noastre, îngăduindu-ne să ne îngrijorăm și să ne temem întrebându-ne dacă vom fi mântuiți sau nu. Toate acestea ne îndepărtează inima de Izvorul puterii noastre. Încredințează-I lui Dumnezeu siguranța inimii tale și ai încredere în El. Vorbește despre Isus și meditează la El. Fă ca eul tău să dispară în El! Îndepărtează orice îndoială, alungă-ți temerile!…Rămâi liniștit în Dumnezeu. El are putere să păzească ce I-ai încredințat. Dacă te vei preda în brațele Sale, El te va face să ajungi mai mult decât biruitor, prin Acela care te-a iubit” (Ellen G. White, Solii Alese, Editura Viață și Sănătate: București 2012, p. 297).

Asigurarea mântuirii este clar indicată de Sfânta Scriptură. Dumnezeu declară că putem avea deplină încredere prin Isus Hristos, în perspectiva judecății finale și a reîntoarcerii Sale.

Urmăriți (studiați) atent următoarele pasaje:

1) „Spuneți celor slabi de inimă: „Fiți tari, și nu vă temeți! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuși va veni și vă va mântui” (Isaia 35:4);

2) „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5:24);

3) „Și acum, copilașilor, rămâneți în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneala și, la venirea Lui, să nu rămânem de rușine și depărtați de El” (1 Ioan 2:28);

4) „Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății” (1 Ioan 4:17).

În ambele pasaje din 1 Ioan, este subliniat faptul că credincioșii loiali au motive sigure de încredere cu privire la ziua judecății și la revenirea lui Isus Hristos. La rândul său Pavel sublinează faptul că fiind în Hristos aparținem lui Dumnezeu și nimeni nu poate să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu:

1) „Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:1);

2) „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți). El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus” (Efeseni 2:4-7).

De asemenea, apostolul Ioan afirmă foarte clar: „Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața. V-am scris aceste lucrui ca să știți că voi care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu aveți viața veșnică” (1 Ioan 5:12-13; vezi suplimentar și Ioan 1:12; 3:16-17,36; 6:47; 10:28-29; Romani 5:1-5; Efeseni 2:1-14; 1 Ioan 1:7-9; 2:1; 3:1).

Ceea ce este de remarcat în pasajele biblice amintite, este că acestea vorbesc despre viața veșnică la prezent! O avem aici și acum prin credință, iar la revenirea Domnului Isus Hristos, aceasta va fi și o realitate fizică.

Când lupta vieții se va încheia, când armura va fi depusă la picioarele lui Isus, când sfinții lui Dumnezeu vor fi proslăviți, atunci, și numai atunci, vom fi în siguranță să spunem că suntem mântuiți, fără păcat.

(Ellen G. White, Solii Alese, Vol. 3, Editura Viață și Sănătate: București 2012, p. 296)

Mesajele care transmit nesiguranța mântuirii sunt o tortură pentru conștiință. Când insiști că mântuirea e o chestiune de viitor, când o prezinți ca notă de trecere la test, arunci în disperare și confuzie pe cel care crede în Isus Hristos ca domn și Mântuitor.