Atacul asupra democrației

„Războiul timpurilor”

Trăim cu totul alte timpuri decât ne-am putut imagina, și asta ne pune în situația de a ne poziționa adecvat. Câteva întrebări de început:

1. Ce mai înseamnă azi rațiunea și bunul simț?

2. Ce se întâmplă cu societatea „atunci când, obosiți, cetățenii care au moștenit democrația vor renunța la ea ca la o corvoadă, pentru a o pune în mâinile „iliberarilor” ”?

Pentru a cântări starea de fapt a lucrurilor și pentru a ști cum vor sta lucrurile în perioada următoare, trebuie să cunoaștem câteva chestiuni de cultură civică și (geo)politică.

Regresul mondial al democrației

Regresul democrației nu este o noutate, el poate fi observat cu mult înaintea crizei economice din 2008. În analiza sa anuală privind democrația în 29 de state foste comuniste din Europa Centrală și Asia, „Nations in transit”, din 2007, Freedom House arăta că „populismul și atitudinile anti-liberale” prinseseră un avânt considerabil în aceste zone. „Discursul urii” (hate speech) îndreptat spre minoritățile etnice (în special împotriva comunității rrome) sau sexuale (împotriva comunității LGBTQ+) avea să devină punctul comun al anumitor „mișcări și curente”. De atunci încoace, aceste tendințe au crescut în popularitate. Între timp, acestea au reușit sub diverse pretexte ideologice, să influențeze guvernarea și să genereze din ce în ce mai multe tendințe „autoritariste”.

„Țările din Europa Centrală care nu reușiseră să-și consolideze democrația evoluează de la o democrație deficitară spre regimuri hibride”. Europa Centrală, reprezintă o „zonă de tranziție între est și vest”, fiind prinsă între două influențe. Democrațiile slabe pot tinde spre o democrație mai bună, dar pot vira și spre „zona regimurilor hibride”.

De ce această tendință spre „autoritarism” în această zonă a Europei? Un posibil răspuns ar fi acela „că democrația nu reflectă o stare instituțională, ci o stare de spirit”.

Gabriel Almond și Sidney Verba în cartea lor din 1963 „Cultura civică”, descriau cultura politică ca fiind un pachet de „valori, credințe și judecăți normative privind sistemul politic caracteristice unei anume comunități politice”. Așezat în practică, acest punct de vedere a făcut posibil nu doar evaluarea culturii politice „din diferite state”, ci și realizarea unor prognoze.

Lansarea acestei viziuni a fost imediat însoțită de un studiu comparativ între cinci țări: SUA, Anglia, Italia și Germania. Constatarea celor doi indica că Italia și Germania, nu garantau „condiții favorabile pentru stabilitate democratică”. La ora actuală suntem martorii unui regres accelerat al democrației nu doar în Europa, ci și în SUA inima democrației.

Ce se întâmplă cu democrația în Europa de Est?

Instituțiile politice din țări ce păreau să fi ales irevocabil democrație, pun sub semnul întrebării propriul parcurs democratic. Această situație este consecința unei ideologii agresive contra „democrației liberale”. Tonul ofensivei împotriva „democrației liberale” în Europa de Est, a fost dat de Viktor Orban.

Ideologia din spatele acestei ofensive se numește „iliberalism”. Specialiștii identifică „democrația iliberală” drept o „democrație fără liberalism constituțional, care produce regimuri centralizate, eroziunea libertății, competiție etnică și război”. În fond, ce este o democrație? Pentru filozoful francez Claude Lefort, democrația reprezintă „recunoașterea conflictului, refuzul vreunei autorități necondiționate, respingerea vreunei puteri întrupate într-un monarh sau într-o instituție”. Cu alte cuvinte, democrația este anti-ideologică.

Democrația reprezintă „recunoașterea conflictului, refuzul vreunei autorități necondiționate, respingerea vreunei puteri întrupate într-un monarh sau într-o instituție” - Claude Lefort, filozof francez

România între ortodoxie și democrație

În România, la fel ca în țara vecină Bulgaria, procesul de democratizare a mers foarte încet comparativ cu celelalte țări din Europa Centrală. Drept urmare, și „democratizarea postmodernă” a decurs la fel de greu.

România a reluat „tradiția național-comunismului ceaușist, în numele ideii de națiune și suveranitate”, și mai nou nostaligia antonescian-legionară. „Iliberalii români” consideră că democrația „ar trebui să fie redusă la un simplu ritual electoral de validare a celor ce se află la putere”.

Eșecurile lui Hillary Clinton în alegerile prezidențiale americane din 2016 și cel al Kamalei Harris din anul curent, împreună cu așezarea la putere „a regimurilor iliberale din Rusia și Turcia au legitimat declanșarea simultană a ofensivei împotriva drepturilor omului și a libertăților cetățenești”.

Atacul orchestrat împotriva democrației, a început deja de câțiva ani. Ceea ce părea la început un „fenomen marginal”, a căpătat „aspecte sistemice”. Într-un asemenea context, fake news-urile au devenit regula de comunicare, iar „adevărurile alternative” au fost validate ca adevăruri reale. Această turnură asupra democrației și-a avut apogeul în campania (din 2018) pentru referendumul de modificare a articolului 48 din Constituție privind familia. Această acțiune a scos din nou în evidență „caracterul iliberal” al puterii. În această capcană au căzut o bună parte dintre minoritățile religioase (culte neoprotestante) din România. Aproape nimeni în acea perioadă nu a părut dispus să sesize caracterul subversiv al referendumului. De altfel, greșeală care se repetă la momentul actual. Atunci, „poporul” a fost pus în opoziție cu elitele „trădătoare”, cu „partidele trădătoare”, lucru pe care candidatul CG îl folosește din nou în campania sa.

Desecretizarea datelor CSAT, demonstrează încă odată un scenariu pus la cale de câțiva ani în urmă. În România, (precum și în Ungaria și Polonia) se forțează instaurarea unui nou regim politic după modelul și influența Valdimir Putin. Iată de ce, iliberalismul prin ofensiva împotriva drepturilor omului, a libertății de exprimare, a libertății de conștiință, și a „organizațiilor civile, a devenit un surogat ideologic”.

În tot acest timp, „democrația și ortodoxismul - nu religia ortodoxă, ci curentul politic care se revendică din lectura fundamentalistă a acesteia - s-au aflat într-o relație de contrarietate”.

Democrație vs Populism

O problemă în procesul democrației este și „excesul” de democratizare. Mai exact, ceea ce se numește astăzi populism. Într-o notă simplistă, populismul înseamnă a apela „fără rost la popor, în numele căruia forțele populiste guvernează fără intermediari”. În esență, populismul este iliberal. Adică, „nu este nici de stânga, nici de dreapta, căci e, concomitent, și de stânga, și de dreapta”. Populismul nu are subiecte tabu, deoarece nu există aspecte care să fie în afara politicii, devreme ce poporul este „sediul” și „interlocutorul” puterii, ca atare aproape tot trebuie dezbătut, „votat și, de ce nu, supus referendumului”.

Apariția populismului în politica europeană postcomunistă, a avut loc atunci când temele care constituiau interesul organizațiilor nonguvernamentale au fost transferate pe agenda politică. A fost un timp când „politicienii de mainstream” din ignoranță sau „pudibonderie” nu abordau teme precum „identitatea națională, migrația europeană”, corupție, minorități etnice etc. Acestea au fost probleme reale, adică sesizate de către populație, dar care reprezentau stricta preocupare a societății civile. „Populiștii au schimbat asta”. Au considerat că agenda politică trebuie să redea cu exactitate agenda cetățeanului, indiferent de felul în care arată aceasta. Și au introdus-o, integral și neașteptat, în politică.

Specialistul în științe politice Ivan Krastev, indică un nou trend pe scena politică - „nu conduci publicul, ci i te supui. Disprețului conservator față de „plebe” i s-a substituit elogiul encomiast”. Esența afirmației lui Krastev, este că avem de-a face cu „politicienii-chelneri”. Așadar, din această perspectivă nici „nu mai contează ce ți se cere, rolul tău e să livrezi, surâzător, să mimezi interesul, disponibilitatea, entuziasmul. Să ții cu poporul, să mergi cu el pe plajă, în parc, la cumpărături, în bucătărie”, în sufragerie etc. Obligatoriu, pe Facebook și TikTok.

Populismul este o problemă de securitate națională. Marea provocare legată de populism este că acesta nu are, niciun fel de limite. „Nici de limbaj, nici de ton, nici de agendă,” și nici de mijloacele de comunicare. Și de aici apare problema securității.

Indiferent de rezultatul alegerilor de duminică, viitorul nu sună bine. Populismul este o provocare pentru democrație, care apare exclusiv din incapacitatea partidelor de mainstream de a interpreta corect agenda publică. Cert este că unui exces de putere i se răspunde cu un „exces de disponibilitate”.

---

Referințe

Cristian Grosu, Lumea strâmtă și Lumea largă. Revista Cronicile, Nr.100, Octombrie 2018, pp. 134-135.

Cristian Pîrvulescu, Este România condamnată la iliberalism?. Revista Cronicile, Nr.100, Octombrie 2018, pp. 136-139.

Dan Dungaciu, Riscurile de securitate atunci când armele tac sau despre asrsenalul distrugător fabricat între democrație și populism. Revista Cronicile, Nr.100, Octombrie 2018, pp. 182-183.

https://freedomhouse.org/article/confronting-illiberalism-nations-transit-releases-2018-edition, accesat 4 decembrie 2024.